Imparatul pestilor | Teodor Manole

Imparatul Pestilor-Dumnezeule mare! gemu speriat batranul, auzind impuscatura. Iesi repede afara din hambar, cuprinzand intreaga curte din priviri.

Aceasta era insa pustie. Se indrepta cat putu de repede inspre partea din spate a gradinii, ce cobora intr-o panta lina. Bine arata gradina mosului.

Randuri perfect drepte de vita de vie, parcele de cartofi, ceapa, rosii si usturoi cu lujerele lor drepte ca niste soldatei, zeci de fire de patrunjel, marar si leustean ce se unduiau, miscate de o adiere usoara de vant varatec, se etalau mangaiate de razele aurii ale soarelui; mai mare dragul s-o privesti. Gradina se termina langa malul lacului, ce formase demult, demult, chiar acolo un mic cot, creiand un golf din a carui apa mosul isi uda, atunci cand era necesar, gradina. Ascuns in spatele unei batrane salcii, tocmai in locul in care apele erau cele mai adanci, neastamparatul sau nepot in varsta de numai sase ani, privea nemiscat, foarte incruntat, apa lacului.

Alaturi de el, rezemata de o piatra, se odihnea batrana pusca de vanatoare a mosului, indreptata cu tevile inspre oglinda apei. (...)